RELATIA DE ATASAMENT

Prezentată după teoria lui John Bowlby

Mesajul fundamental al atașamentului este: realizările au întotdeauna la bază siguranța

Atașamentul

Atașamentul s-a înțeles plecând-se de la etologie (studiul comportamentului animalelor) și observându-se apoi comportamentul copilului mic.

Sunt două condiții pentru a se realiza relația de atașament:

1 - în cea mai mare parte a timpului, îngrijirea copilului se face de către una și aceeași persoană

2 - persoana de atașament nu este cea care oferă doar hrana, ci și protecția

Atașamentul presupune o îngrijire caracterizată de sensibilitate. O astfel de îngrijire este fundamentul pe care se construiește sănătatea psihică a persoanei. 

Atașamentul stabil sau o legătura de atașament stabilă reprezintă pentru individ o bază personală de siguranță.

Existența bazei de siguranță este esențială pentru o dezvoltare stabilă a unei persoane pe parcursul întregii vieți .

Atașamentul se formează în primele luni de viață, în raport cu o figură de atașament.

Figura de atașament

Figura de atașament este persoana care acordă îngrijirea copilului în cea mai mare parte a timpului. Cel mai adesea, această persoană este mama.
Figura de atașament poate fi și tatăl, dacă el acordă prioritar îngrijirea în primele luni de viață sau un substitut de mamă (o bunică, o mătușă etc).

Se poate vedea cine este persoana de atașament a copilului, atunci când el începe să meargă și îndrăznește să se depărteze singur, pentru a explora mediul. În această situație, chiar dacă sunt prezente mai multe persoane cunoscute, copilul face câțiva pași, apoi revine în mod constant la persoana lui de atașament și se prinde de ea.

Pentru ca figura de atașament să devină o bază de siguranță solidă pentru copil, este necesar ca persoana care o reprezintă să îndeplinească următorele condiții:

- să fie sensibilă, disponibilă și să răspundă solicitărilor copilului
- să confere un sentiment de siguranță puternic și omniprezent
- să îndeplinească funcția de protecție

Copilul care are o figură de atașament ce răspunde nevoilor lui, se dezvoltă cu un anumit grad de încredere în sine, îmbinat cu un înalt grad de încredere în mama lui (sau în substitutul de mamă) și de plăcere în compania ei.

Mamele care sunt insensibile la semnalele copilului, care își ignoră copiii sau care intervin doar uneori în activitățile lor sau mamele care pur și simplu îi resping, vor avea probabil copii care vor fi nefericiți, anxioși sau dificili.

Comportamentul de atașament

Comportamentul de atașament se activează ori de câte ori sunt îndeplinite anumite condiții și încetează în alte condiții.

Comportamentul de atașament al unui copil este activat în anumite situații - în special în caz de durere, oboseală și spaimă, precum și în situația în care mama este inaccesibilă sau pare a fi inaccesibilă.

Comportamentul încetează în funcție de intensitatea care a determinat declanșarea lui.
Se disting trei tipuri de intensități care declanșează comportamentul de atașament :

1 - intensitatea scăzută - copilul se liniștește doar dacă o aude sau o vede pe mamă

2 - intensitatea ridicată - copilul se liniștește dacă o atinge pe mamă sau se agață de ea

3 - intensitatea foarte ridicată - copilul este stresat și anxios, iar comportamentul se va opri doar dacă se cuibărește mai mult timp în brațele mamei

Comportamentul de atașament se activează și în viața de adult între individul atașat și o figură de atașament și depinde în mare măsură de tiparele de experiență pe care persoana le-a avut în familia de origine.

Comportamentul este evident prin emoția care îl însoțește:

- dacă relația funcționează bine, emoția este caracterizată de bucurie și de un sentiment de siguranță
- dacă relația este amenințată, apar gelozia, anxietatea și furia
- dacă relația se distruge, apar durerea și depresia

A nu se confunda noțiunea de atașament cu noțiunea de dependență