ROLUL MAMEI IN DEZVOLTAREA COPILULUI

Pentru a se dezvolta, copilul are nevoie să crească într-un mediu de viață bun.

Principalul element al mediului copilului, în primii ani de viață, este mama.

Dacă mama îi oferă bebelușului în primele luni de viață o bună adaptare la nevoi, un cadru stabil și securizant, dacă este „suficient de bună", traseul vieții îi va fi mai puțin perturbat de reacțiile  pe care le poate avea la ce se întâmplă în exteriorul lui.

O proastă ajustare a mamei la nevoile copilului,  o îngrijire primară nesigură,  marchează  individul pentru toată viața, conducând  la o fragilitate a identității, la construirea unei slabe stime de sine.

O mamă suficient de bună este mama care asigură copilului îngrijirea, atenția și  afectivitatea necesare unei bune dezvoltări. Conceptul a fost definit de Donald Winnicott, care a considerat că o mamă suficient de bună este acea mamă care este suficient de atentă pentru a-l asigura pe copil și a-i permite să crească în voie, fiind în măsură să-i acorde  independența necesară dezvoltării.
Mama suficient de bună se situează între cele două extreme: o mamă care nu este suficient de bună și o mamă prea bună.

Niciuna din celelalte două tipuri de mamă nu favorizează o dezvoltare armoniasă a copilului.

Mama care nu este suficient de bună,  își lasă copilul  în suferință și în angoasă. În acest fel,  îl face pe copil să nu simtă că există, că viața este pentru el un mare neant.
Mama „prea bună", răspunzând copilului prin anticipare, nu-l lasă să simtă vreo lipsă, nu-l lasă să învețe să aștepte, nepermițându-i astfel să se simtă că există diferit de ea. Neajutându-l  pe copil să iese din perioada în care se simte atotputernic, o mamă prea bună îl face să trăiască cu iluzia puterii absolute (crede că poate să facă orice dorește).
Acest comportament matern, excesiv de protector, nu contribuie la dezvoltarea echilibrată a copilului.

O mamă
suficient de bună este caracterizată de felul în care „poartă" copilul (holding) și de felul în care manipulează copilul (handling).

Mama trebuie să asigure într-un mod satisfăcător și continuu o securitate afectivă și o căldură protectoare, fizică și psihică, care să-l ajute pe copil în formarea sentimentului de a exista și de a se simți ca fiind un individ unic, diferit de ceilalți. Acesta este un bun holding.
Un handling  bun înseamnă atât manipularea propriu-zisă, cât și maniera în care este tratat și îngrijit copilul.
Mama, dacă este suficient de bună, îi permite copilui să se construiască încă din primele momente ale vieții. Ea își înțelege rolul esențial, acela de a răspunde nevoilor bebelușului și se adaptează în mod activ la aceste nevoi. Dacă mama nu se adapteză încă din primele săptămâni de viață la nevoile copilului, se va adapta el la nevoile mamei. În această situație, dezvoltarea copilului nu  va mai fi firească, el nu va putea reuși să pună bazele unui Sine adevărat, care să-l ajute să facă față la toate dificultățile inerente vieții.

Adaptarea la mamă va fi așadar o constrângere care-l va obliga pe copil să-și construiască un Sine fals,  după asemănarea mamei și în sensul dorit de ea. În relațiile pe care le va avea de-a lungul vieții,  un individ care funcționează cu un Sine fals, nu va mai ști să se arate așa cum este el cu adevărat, ci va încerca mereu să răspundă așteptării celuilalt.