În primul an de viață, atașamentul se organizează sub forma unui tipar, numit tipar de atașament.
Acest prim tipar este aplicat apoi de individ în toate relațiile de atașament pe care le dezvoltă de-a lungul vieții.
Tiparul specific sub care se organizează comportamentul de atașament pe parcursul dezvoltării depinde foarte mult de modul în care principalele persoane care oferă îngrijirea copilului reacționează față de acesta.
Îngrijirea caracterizată de sensibilitate și iubire face ca într-un copil să se dezvolte încrederea că ceilalți îl vor ajuta când el va cere acest lucru. În acest fel, copilul devine din ce în ce mai încrezător în sine și curajos când explorează lumea înconjurătoare, cooperant cu ceilalți și de asemenea empatic și capabil să ofere ajutor altor persoane aflate într-o stare de disconfort.
Atunci când comportamentului de atașament al copilului i se răspunde cu întârziere sau cu neplăcere și când este privit ca o pacoste, nefiind înțeles, este probabil ca acel copil să se atașeze în mod anxios, adică neliniștit ca nu cumva persoana care îl îngrijește să fie absentă sau să nu îl ajute atunci când are el nevoie. Prin urmare, copilul se împotrivește când persoana de atașament vrea să plece, se supune cu neplăcere și anxietate și nu îl preocupă problemele celorlalți.
În cazul în care persoanele care îngrijesc copilul îl resping într-un mod evident, este posibil ca acesta să dezvolte un tipar comportamental în cadrul căruia apare evitarea. Chiar dacă evitarea este prezentă, dorința de apropiere și de îngrijire rămâne. În această situație, se poate accentua un comportament caracterizat de furie.
Există trei tipare principale de atașament.
1 - Tiparul de atașament caracterizat de siguranță
În acest caz, individul are încredere că părintele lui (sau figura lui parentală) va fi disponibil, va răspunde atunci când va avea nevoie și îi va oferi ajutor dacă se va confrunta cu situații potrivnice sau înfricoșătoare.
Acest tipar de atașament este susținut de un părinte - în primii ani, în special de mamă - care este disponibil imediat, percepe semnalele copilului său și răspunde cu afecțiune atunci când acesta caută protecție și/sau alinare
2 - Tiparul de atașament caracterizat de anxietate și rezistență
În acest caz, individul nu are certitudinea că părintele va fi disponibil și că va răspunde nevoii lui sau că îl va ajuta în cazul în care îl solicită. Datorită acestei incertitudini, individul este în permanență predispus la anxietatea de separare, tinde să se agațe și manifestă anxietate și în legătură cu explorarea mediului.
Acest tipar, în cadrul căruia conflictul este evident, este susținut de un părinte care uneori este disponibil și îl ajută pe copil, iar alteori nu. De asemenea, acest tipar se întărește prin separările repetate și prin folosirea amenințărilor cu abandonul, ca mijloc de control asupra copilului.
3 - Tiparul de atașament caracterizat de anxietate și evitare
În acest caz, individul nu are încredere că atunci când caută protecție i se va răspunde și va fi ajutat. Se așteaptă, în schimb, să fie refuzat categoric. Dacă are un grad ridicat al acestui tipar de atașament, persoana încearcă să-și trăiască viața fără iubirea și sprijinul celorlalți, pentru a deveni independentă din punct de vedere emoțional. Există, în această situație, riscul ca individul să dezvolte o personalitate patologică.
Acest tipar, în cadrul căruia conflictul este mai ascuns, reprezintă rezultatul faptului că mama individului respectiv l-a respins categoric, în mod constant, atunci când el se apropia de ea pentru a-i cere alinare sau protecție.
Cazurile cele mai grave de persoane care prezintă un astfel de tipar de atașament sunt cauzate de respingerile repetate ale mamei.